Sfarsitul de cosmar al unei calatorii de vis

Anul acesta am fost in Thailanda, Viet Nam si Laos. 23 de zile in total din care vreo 3 prin Bangkok, 6 in Laos iar restul in Viet Nam.
Am zburat cu Turk Hava Yollari (Turkish Airlines) care de acuma merita numele de Ciuruk Halva Yollalarihoo.
Zbor combinat, Bangkok - Istanbul - Bucuresti cu plecare la 23:45 din Bangkok. Dupa o mica aventura cu bagajele in BKK (aveam unul prea greu iar limita per valiza este de 32 kg) ne imbarcam in imensul Boeing 777 300 ER cu care THY face cursele de Bangkok. Decolam si incepem sa numaram orele si kilometrii. Motaiala, mai un joc sau film pe IFE (foarte bine pus la punct), orele se scurgeau incet dar sigur. Pe la 4:30, cam cu o ora inainte de aterizare capitanul face un anunt sec - Nu putem ateriza pe Istanbul, aterizam pe Ankara. O coborare destul de brusca si o aterizare cam dura apoi suntem imbarcati in autobuze si depusi intr-un terminal. Aceeasi soarta o au si calatorii ce veneau de la Seul. Iata-ne vreo 500 oameni confuzi intr-un terminal marginas si cam friguros. Cu greu aflam ca aeroportul Ataturk este complet inchis din cauza cetii si ca nu se stie cand va fi deschis dar ca vom avea rapoarte Meteo din jumatate in jumatate de ora. Si incep sa se scurga jumatatile de ora. In sfarsit, pe la 11 pasagerii de la Bangkok sunt chemati sa se reimbarce. Ne urcam in acelasi avion si pe la 12 suntem in Istanbul. Inutil de spus ca legatura de Bucuresti fusese la ora 9. Ne-am dus sa vedem daca putem fi pusi pe cursa de seara. La biroul de tranzit, unicul si prost organizat - surpriza. Cursa noastra nu a plecat ci a fost intarziata doar. Ni se spune sa revenim cam peste o ora pentru noutati. Intram in zona internationala si o zbughesc la o tigara. Imi refac un nivel acceptabil de nicotina din sange si ma reintorc la soata. Ne orientam dupa ceva de mancat. In paranteza, aeroportul din Istanbul este foarte scump, mult mai scump decat multe aeroporturi din Europa. Khmera se decide la o prajitura si o apa mica - 9 dolari. Eu nu am chef de nimic. Trece ora si merg la biroul de tranzit. Acolo, o masa compacta de oameni nervosi se inghesuiau la cele cateva ghisee. Cu greu ajung la un funtionar care imi spune ca se va pleca dar nu stie cand, sa urmarim anunturile pe tabelele de plecari. OK. Hai sa-mi iau ceva de mancat. Ma duc la Burger King (care e totusi un fast food) si comand un burger, o cola mica si o portie de cartofi. Pret - 18 dolari. Raman siderat, de banii astia mananca 2 persoane doua pranzuri in Viet Nam. Deodata apare sotia langa mine si-mi spune impacientata ca avionul nostru e pe tabela cu indicatia de Boarding. Cum burgerul nu mai vine las totul balta si fugim spre poarta 304. Ajungem in sfarsit (cu o trecere prin security) iar acolo - se facea boarding la cursa de Venetia. "Bucharest- no, is not boarding here", "OK but at what gate?" - "I don't know".
Deja ma apuca dracii. Ne uitam pe o tabela si vedem TK 1446 cu intarziere de 8 ore jumate. Asta inseamna plecare in jurul orei 17:00. OK hai inapoi in zona internationala. Rumeg niste blesteme pentru cei 18 dolari efectiv aruncati la Burger King. Cand ajung acolo, las deoparte orice jena, ma duc la tanti respectiva si intreb. "Acu o juma' de ora am comandat A+B+C, le-am platit dar a trebuit sa plec, le mai aveti sau le-ati aruncat??"Spre norocul meu tipa isi aduce aminte de mine si imi da o veste buna. Nu, nu le-a aruncat a avut o banuiala ca ma intorc. Imi recuperez mancarea, macar nu am aruncat 18 dolari.
Urcam spre smoking terrace, ne oprim la un mic restaurant invecinat, iau o cafea (5 dolari) si fac ture intre masa unde statea Khmera si fumoar. La un moment dat ne abordeaza un tip, genul backpaker, in romaneste. Cum in situatiile stresante se sare repede peste bariere si formalitati, ne punem la taclale. Mai iesim la o tigara, mai vorbim. Cristi este calator inrait, fan Thailanda si fusese cu noi in cursa de la Bangkok. Casatorit cu o thailandeza, se intorcea singur dupa luna de miere pentru a pregati intoarcerea sotiei sale, insarcinata. Intre timp monitorizam tabela unde in dreptul cursei noastre - wait in lounge. La un momendat - boarding la aceeasi poarta 304. Run Forrest run....Iar security check dar aici se ingroasa gluma sunt cozi imense. Stam, ne inghesuim, Cristi o ia inainte, se baga in fata si ramane stabilit sa incerce sa opreasca putin cursa deoarece venim si noi. Trecem finalmente, alergam spre poarta cand apare Cristi cu o fata foarte lunga "cursa a fost anulata, anunturile de pe tabele sunt automate si au luat-o razna de tot"
Beep de vreo 15 ori. Ce facem??
Iau boarding pass-ul si pasaportul Khmerei pe care o lasam paza la toate bagajele si impreuna cu Cristi fugim la infamul birou de tranzit. Acolo - cca 200 oameni furiosi se inghesuiau zbierand in vreo 30 limbi. Un fel de coada la carne din anii '80 dar poliglota. Clar nu avem nici o sansa sa rezolvam ceva aici. Cristi suna la Bucuresti la un amic si afla ca exista la 18:30 o cursa Tarom catre casa. Trebuie sa facem cumva ca THY sa ne puna la aceasta cursa. Ne vine ideea sa luam viza, sa iesim in Zona Turceasca de Aeroport unde se afla birourile Turkish. Luam repede viza (un timbru in pasaport dar care costa 25 dolari) si dam sa iesim. Ca peste tot, birourile de Passport Check sunt impartite in Foreign si Bashtinous. La cetateni straini - vreo 100 de oameni rabdurii la o coada lunga. La turci - gol. Eu raman sa tin loc la coada iar Cristi fuge la turci sa incerce sa obtina permisiunea sa trecem pe acolo. Il vad cum parlamenteaza apoi imi face semn - hai incoace. Cu rugaminti obtinem permisiunea de a trece pe la Diplomatic Passports. Slava Domnului suntem in Turcia. Fuga la birouri - la etajul I. Oprim la primul ghiseu THY - "No sir, here we sell tickets, you have to go to the offices, that direction". Mergem si gasim un birou mai mare THY. Aici - la fel "No sir we are THY Tourism Agency, offices are in this direction at the end of the building (adica vreo juma' de km mai incolo). Mergem si gasim chek-in counterul Taromului. Ii abordam si un supervizor ne raspunde in romana si ne sfatuieste sa mergem la birourile Turkish poate reusim sa fim re-rutati. Daca nu sa revenim pe la 17:45 (cursa era la 18:30) poate are vreun loc. Ajungem la faimoasele birouri. Sistem automat cu generator de bonuri cu numere si ecrane "Now serving ..." Clar e de stat. Cristi incearca sa se bage in fata data fiind situatia destul de disperata, dar e trimis la plimbare (wait for your number). Decizii luate in 10 secunde - el ramane eu fug la birourile Tarom. Vom tine legatura prin telefon (traiasca roamingul). La biroul Tarom o doamna draguta, vorbitoare de romana imi spune ca mai sunt 4 locuri dar doar la business, la 193 de euro biletul. Cristi ajunge intre timp la un alt ghiseu THY unde ma cheama si pe mine rugandu-ma sa incerc sa opresc totusi acele bilete. Doamna imi raspunde ca nu le poate opri si ca nici nu mi le mai poate vinde cu data de azi deoarece sistemul a inchis vanzarile. Fac niste ochi cat cepele si deja se contureaza perspectiva unei nopti in Istanbul. Dar, adauga doamna, "vi le pot vinde cu data de maine si fiind business permit anumite flexibilitati si va pot imbarca azi". Ma reintorc la Cristi care parlamenta cu o turcoaica plictisita. Incercam sa o facem sa inteleaga ca dorim re-rutarea pe cursa Tarom la care mai sunt locuri. Ne ignora si incepe sa vorbeasca cu un turc din spatele nostru care ii intinde niste acte. Incepem sa vociferam, cu sila ne spune ca ne reruteaza pe Turkish-ul de maine. Mai am putin pana sa-i fac un semn obscen si plecam la Tarom. Acolo scotem cash-ul, platim si obtinem mult doritele bilete. Ce facem insa cu bagajele? Supervizorul ne spune ca oricum Istanbului e un haos total la ora asta si ca a incerca sa recuperam bagajele e prea mult. Sa facem la Bucuresti in claim si in 1-2 zile ni le vor aduce. Ne linisteste si cu timpul - cursa nu a plecat inca de pe Otopeni asa ca mai avem cel putin doua ore. Inapoi la Check-in sa luam noile boarding pass-uri cand apare o problema cu adevarat nasoala. "Unde e doamna????" "aaaa, pai sa vedeti, doamna e deja in zona internationala" Cu rugaminti primesc si cartea de imbarcare a Khmerei, trecem granita si gata. Ii dau vestea cea buna apoi in unanimitate (adica Cristi cu mine) decidem ca avem devoie de o bere dupa atata alergatura. Luam cate un Efes mic (330 ml 5 euro) si ne ducem si la o tigara. Ceasul - cam 18:30. In terasa de fumat gasim un domn elegant, la costum care vorbea romaneste la telefon. Intram in vorba cu dansul si ne povesteste ca si cursa lui TK 1446 este intarziata. Noi cu un aer superior "Bai tati, noi suntem victime cu state vechi, a noastra TK 1443 a fost anulata". Doomnul se uita la noi si ne spune calm "TK 1443 a aterizat acum 10 minute pe Otopeni" "Nu se poate, noi am fost la imbarcare si ni s-a spus ca este anulata". "Domnilor, soferul meu este pe Otopeni si mi-a spus foarte clar ca TK 1443 a ajuns acum 10 minute". Deja nu mai inteleg nimic. Numai bine ca ma suna Khmera si-mi spune ca au afisat poarta pentru Tarom. Patiti, plecam urgent intr-acolo. In sfarsit pe la 22:00 ajungem si noi la Otopeni. Dupa formalitati mergem la bagaje pierdute pentru claim. Ii explicam pe indelete cazul doamnei de acolo care ne spune sa ne adresam biroului Tarom intrucat el este ultimul caraus si sarcina de a ne returna bagajele revine lor. Hai si la Tarom, Cand ne apropiem, deodata Khmera zice "uite bagajele noastre". Un nene foarte intrigat (aparusem sa recuperam bagajele dupa vreo trei ore jumate) ne chestioneaza. Cu ultimele farame de rabdare il lamurim si plecam.
Ajunsi acasa, am facut un dus si in pat. Bagajele le-am deschis a doua zi. Nu lipsea nimic.